ga('send', 'pageview');

Marina Milosav

” Am învățat de la viață: că pot fi destul de fericit încât să fiu bun.”

 

 

 

 

 

Frica este senzatia aia urata care pandeste din umbra si hotaraste singura cand sa muste din tine. Tot timpul am urat frica dar am trait cu ea permanent. In momentele acute se transforma in panica iar in cele latente doar plutea in mine.

Am fost genul de copil timid, emotiv si senzitiv. Am urat profund caracteristile acestea ale mele. Le-am considerat un minus pentru ca societatea iti spune ca trebuie sa fii o persoana determinata si sa dai cu pumnul in masa ca sa obtii tot ceea ce ea iti spune ca ai nevoie. Sa fii tupeist a ajuns o calitate cand definitia este o persoana obraznica si lipita de bun simt. Dar acestea sunt detalii cand esti aplaudat ca ai reusit sa obtii ceea ce iti doresti. Mi-au trebuit multi ani sa accept ceea ce sunt si sa ma iubesc. O persoana emotiva careia ii tremurau mainile si aproape lesina la un examen. O persoana care rosea cand era intrebata ceva, orice, iar petele mele rosii inca sunt subiect de gluma printre cunoscuti. Sunt sentimentala, ma emotionez repede si plang din orice. Acum. Alta data incercam sa reprim tot ceea ce simteam si am facut asta atat de bine incat a trebuit sa muncesc sa scap de mecanismele acestea de cosmetizare. Pentru ca asta facea. Cum imi machiam fata sa fiu mai frumoasa pentru ceilalti, la fel imi machiam si comportamentul sa fiu acceptata.

Acum iubesc la mine tot ceea ce inainte uram.

Am trait cu impresia ca sunt o proscrisa a sortii care simte frica mai intens decat ceilalti. Admiram persoanele care pareau sigure pe ele, care nu se roseau, care erau indraznete. Persoanale acelea m-au luminat. Si ele simteau acceasi frica doar invatasera sa o controleze. Frica nu le domina viata si deciziile asa cum mi se intampla mie. Dar era acolo. Un dusman invins putin cate putin, un dusman care la fiecare lovitura era obligat sa bata in retragere.

Apoi am cautat sa aflu de unde am frica asta, inamicul asta care nu ma lasa sa respir linistita. Frica iti fura linistea. S-a strecurat un pic cate un pic in mine de cand m-am format si a crescut cu fiecare impunere, cu fiecare ”nu”, cearta, neeaceptare a ceea ce sunt, cu fiecare limita si cu fiecare iubire conditionata pe care am primit-o in viata mea.

Inca o am in mine, inca ma impiedica sa ma descopar dar am invatat ca razboiul se castiga lupta cu lupta. Ne este frica sa dezamagim, sa fim indepartati, sa nu mai fim iubiti.

Frica este scluptorul nostru. Ne modeleaza, taie din noi permanant. Dar cand ne uitam in oglinda si nu ne place ceea ce am devenit ce este de facut?

Bine ca suntem un lut moale, ne putem remodela, schimba toata viata.

Uita-te in oglinda si asuma-ti cine esti. Cine esti tu cu adevarat fara masti, fara cosmetizari. Acesta este punctul din care pot pleca, din care poti construii. Linia de start spre cine iti doresti sa fii. Frica o sa alerge cu tine dar tu treci linia de finish singura.

Leave a Reply