ga('send', 'pageview');

Marina Milosav

” Am învățat de la viață: că pot fi destul de fericit încât să fiu bun.”

 

 

 

 

O mamă muribundă și un fiu furios își petrec ultima vară împreună. Furia, ura și relația distrusă dintre ei se transformă în acceptare, iertare și afecțiune pentru că iminenta morții ne face să aruncăm la gunoi lucrurile mici și sentimentele aferente lor și să vedem viața în ansamblul ei.

Cartea nu este deprimanta, nici fericită , nu este vorba de boală sau romantism este pur și simplu realistă. Relația copil părinte este cea mai complexă și adeseori legătura dintre ei se înnoadă, se răsucește dar există orice s-ar întâmpla. Pierderea unui părinte este grea, te redirecționează în viață, îți pune un filtru în fața ochilor prin care lucrurile mici trec în plan secund și iubirea este scuturată de praf și te inundă.

Este vorba de iertare, de curățarea unei relații de frunzele uscate și de profunzimea relațiilor interumane. Mi-a plăcut mult cartea, îți intră în vene ca anestezia necesară unei operații. Un rău necesar pentru un viitor.

 

Leave a Reply