ga('send', 'pageview');

Marina Milosav

” Am învățat de la viață: că pot fi destul de fericit încât să fiu bun.”

 

 

 

 

 

Îmi doresc de ceva timp să mă mut la țară. Mă imaginez desculță în gradină cum ud roșiile, cum îmi beau cafeaua dimineața cu picioarele în iarba plină de rouă și o mâță alintându-se pe lângă mine. Îmi imaginez o găină pestriță plimbându-se țanțosă prin curte. Apoi  imaginea idilica este brusc sfărâmată de partea practică a statului la țară. Cum te poți rupe de oraș când ai un serviciu care te ține legat de oraș, cum poți să îți menții un nivel de viață mulțumitor, nu să vinzi castraveți la poartă (decât dacă îți dorești și ai recoltă bogată nu din disperare financiară). Când am văzut cartea pe raft a fost de ajuns doar titlul să pun mâna pe ea și să o iau acasă plină de curiozitate.

Cartea este ușor de citit, o lectura pentru o zi de weekend sau o seară leneșă cu un ceai. Îmi place pentru că, pe lângă partea frumoasă a mutatului la țară pe care toată lumea o vede el aduce în plim-plan și părțile grele. Desface procesul mutării în straturi, straturi. Primul pas ține de mintea și dorința noastră dar după daca nu îți menții un venit financiar exterior s-ar putea să fi schimbat capcana orașului pe capcana satului. Poți găsi variante în care ești ajutat cu renovarea unei case, poți găsi comunități care te pot ajuta și susține în acest proces. Sunt oameni faini care au făcut demult pasul acesta și care te pot îndruma și ajuta atunci când te lovești de piedici. Și piedici o să fie multe. Mutatul la țară nu este pentru toată lumea iar el încearcă să ne zugrăvească o imagine de ansamblu realistă a vieții rurale.

Am auzit la radio acum câteva luni că, exceptând Bucureștiul, în anul 2018 mai mulți tineri au emigrat din mediul urban în cel rural și nu invers. Să înceapă oare o perioadă de reîntoarcere la rădăcini ? Să începem oare toți să ne săturăm de tumultul orașului atât de mult încât să lăsăm totul în urmă pentru pridvorul unei căsuțe la țară? Eu încă sunt la nivel de planuri și dorințe și în timp ce scriu aceste rânduri între zidurile unui apartament încerc să ignor invidia ce îmi face cu mâna la gândul celor care își beau cafeaua în curtea lor de la țară. Cu picioarele goale în iarbă neapărat.

Leave a Reply