ga('send', 'pageview');

Marina Milosav

” Am învățat de la viață: că pot fi destul de fericit încât să fiu bun.”

 

 

 

 

A fost dureroasă așteptarea volumului doi al lui Murkami. Dar cum sunt fan declarat Murakami biblioteca mea a primit cu plăcere și alte volume ale lui. Mai bine spus dulapul de pe balcon, sertarele din sufragerie și aproape orice loc liber din casă este bun de pus cărți .

Până acum aproximativ un an nici nu știam cine este Murakami. Da știu, trec la colț pe coji de nucă. O prietenă cititoare m-a introdus în lumea lui. Murakami chiar are o lume creată de el și specifică  lui și chiar mă îndoiesc că poate fi reprodusă vreodată de altcineva. A fost dragoste la prima vedere. Când sunt întrebată de ce Murakami buzele îmi rămân lipite și sprâncenele mi se ridică a mirare.

Nu știu.

Personajul lui este o persoană perfect umană pana la un punct. Pictor, divorțat, pierdut un pic în lume se izolează în vârf de munte să se regăsească. Totul este explicat în amănunt, cum își bea cafeaua, cum gătește, cum pictează cum gândește și totul este extrem de realist. Dar tot realist pare și când personajul intră într-o gaură în podea prin care ajunge la limita dintre ființă și neființă, gaură pe care o descoperă după îl ucide pe comandorul de 60 de cm care a ieșit dintr-un tablou pictat de un actual comatos. Pare că Murakami poate să mențină aceeași tensiune indiferent de ce povestește. Îmbină realitatea cotidiană cu elemente fantastice cum îmi amestec eu cafeaua cu zahar dimineața.

Un lucru care îmi place fantastic de mult este conturarea personajului, care este valabilă pentru orice carte a lui. Personajul este foarte bine descris, poveștile lui sunt presărate cu momente de introspecție așa că stim și în ce se îmbracă dar și cum se simte când face sex. Iar personajele lui au parte de sex destul. Real sau imaginar.

Dacă nu o să mai am loc în casă o sa îmi pun un raft pe un perete special pentru toată opera literară a acestui misterios japonez.

Leave a Reply