ga('send', 'pageview');

Marina Milosav

” Am învățat de la viață: că pot fi destul de fericit încât să fiu bun.”

Categorie:  Literatura română, Romantic

Editura:  Carte Pentru Toți- CPT

Număr pagini:  540
”Nu știu, e instinctul de conservare care mă trage înapoi spre bârlogul meu, sau e o lipsă de încredere în mine mai profundă, cu rădăcini foarte adânci, e teama de viață, de lumea asta, care cred că-i peste tot la fel de strâmb croită? Nu știu ce mă împiedică să fac un pas mai departe, nu știu ce m-a tras tot timpul înapoi și ce-mi dă acum tracul, panica asta. S-ar zice că pânza de păianjen s-a întins și s-a tot întins până aici. Dar mai departe nu e la fel?… Păianjenul țese harnic, ar putea să mă înghită, dar se joacă cu mine. După cum vezi, am vrut să fug, să scap din pânza lui, dar iată-mă prinsă în plasă.”
” O rază de soare trece pieziș printr-un loc în care cerul de fum opac se deschide. O văd reflectată într-un ochi de apă care anunță dezghețul. Adulmec primăvara. E poate prea devreme, dar simt că nimic nu mai poate opri primăvara din drumul pe care a pornit…”

Deși este cel mai cunoscut roman al scriitoarei Cella Serghi am citit destul de târziu Pânza de păianjen. Până să descopăr acest roman, care este mai voluminos decât tot ce citisem eu până acum, Cartea Mironei era preferata mea. Acum nu mai știu. La fel ca și în celelalte romane rolul principal este deținut de o femeie ce sparge tiparele prin dorințele și viziunea ei asupra vieții și societății. Diana este o femeie completă, reală și trăiește în fiecare din noi. Deși prin multă muncă și sacrificii își depășește condiția și ajunge într-un statut social cel puțin apreciat constată că tot ceea ce clădise și își dorise atât nu îi aduce fericirea dar nici nenorocirea. Dar oare înseamnă că trăiești dacă treci prin viață trăind cât mai puțin? Trăiești dacă îți petreci toată viața într-o comoditate caldă și paralizantă? Cum să schimbi totul, cum să arunci tot ce ai în jur, tot ce e comod, cunoscut pentru o curiozitate? Cum să îți asumi durerea din ochii celor pe care îi lași în urmă?
Carte este un zbucium interior care doare.
Diana este dezvăluită cititorului în cele mai profunde straturi ale sale prin intermediul jurnalelor sale dar și a părerilor apropiaților, lucru care te leagă de personaj, rezonezi cu el, chiar te poți identifica cu el. Sunt prezentate episoade din copilăria ei, familia în care a crescut, impactul lor asupra formării ei. Este un roman cu multe elemente autobiografice. Poți urmării tot traseul ei începând cu mutatul dintr-o casa obscură în alta, traiul de pe o zi pe alta indiferent de eforturile părinților ei, intrarea ei într-o societate în care se simte marginalizată prin sărăcia din care provine deși se arată mereu zâmbitoare și efervescență. Contrastul dintre dorințele ei și așteptările părinților îi dezvăluie caracterul puternic și visurile mărețe. Căsătoria cu un om care nu îi face inima să vibreze dar care este o partidă socială lăudată încununează pânza de păianjen ce o să o sufoce din ce în ce mai mult.
Deși este considerat un roman de dragoste pentru că are în centrul iubirea Dianei pentru cel care îi fură inima celulă cu celulă până nu mai are nimic de dăruit în căsnicia ei, pentru mine este mult mai mult. Este o scriere minunată, o introspecție a femeii în toată complexitatea sa. Procesul dureros prin care ea își curăță rănile, procesul prin care ea se transformă din ceea ce trebuie să fie în ceea ce este, este miraculos. Dureros dar miraculos.
În viață ajungem de multe să ne uităm la noi, la viețile noastre și să nu știm cum am ajuns acolo, să nu înțelegem de ce doare ceea ce ne-am dorit atât de mult. De multe ori făcând ceea ce trebuie ajungi să te îndepărtezi de ceea ce ești și drumul înapoi către tine este groaznic de dureros. Îți doresc să ai tăria să rămâi tu indiferent de furtuni și în caz de naufragiu puterea să te arunci în mare din nou.

Leave a Reply