ga('send', 'pageview');

Marina Milosav

” Am învățat de la viață: că pot fi destul de fericit încât să fiu bun.”

                                                              Străinul
” Atunci, am tras încă patru focuri asupra unui trup inert în care gloanțele pătrundeau fără să se vadă. Și era ca și cum aș fi bătut patru bătăi scurte, în poarta nenorocirii.”

” M-a întrebat dacă fusesem îndurerat în ziua aceea. Această întrebare m-a mirat foarte mult și mi se părea că mie mi-ar fi venit foarte greu dacă ar fi trebuit să i-o pun cuiva. Am răspuns totuși că eu cam pierdusem obiceiul de a mă analiza și ca mi-era greu să-l lămuresc. Fără îndoială, țineam mult la mama, dar asta nu însemna nimic. Toți oamenii sănătoși doriseră mai mult sau mai puțin moartea celor pe care-i iubeau.”

” Din acest moment, de altfel, amintirea Mariei mi-ar fi fost indiferentă. Moartă, nu m-ar mai fi interesat. Găseam asta firesc, așa cum înțelegeam foarte bine ca oamenii să mă uite după moartea mea.”

Străinul este prima poveste scrisă de Camus pe care am citit-o și pot să spun că m-a enervat de-a dreptul! Tare mult m-a intrigat domnul Meursault. Mi-a fost greu să accept un personaj care pare un robot, pentru care toată viața pare o listă cu liniuțe bifate. Este descrisă în detaliu viața lui începând cu înmormântarea mamei lui unde el este mai deranjat de căldură, de oboseală și foame decât de pierderea mamei. Pur și simplu este un om pentru care emoțiile sunt un cuvânt abstract. Mănâncă, se culcă cu o femeie, face plajă parcă doar pentru a face ce fac alții dar fără a trăi vreun sentiment. Nevoile lui fizice primează și sunt împlinite cu rigurozitate prin propriu stil mecanic. Așa acceptă să se căsătorească cu o femeie căreia îi și spune că nu contează daca ar fi ea sau alta, cererea ar fi fost oricum acceptată. Ajuns la închisoare din cauza unui incident în care omoară o persoană nu trăiește nici un sentiment. Pur și simplu este acolo și atât. Își acceptă soarta fără disperare, fără vină. Lipsa sentimentelor îi pecetluiește soarta pentru că cei din jurul lui îi cataloghează personalitatea ca fiind rece, adecvată unui criminal neputând accepta că pur și simplu el este un om străin de viață.
                                                              Ciuma 
” Aici trebuia puțină imaginație ca să înțelegi ce voia Grand sa spună. Oboseala contribuind și ea, devenise nepăsător, din ce în ce mai tăcut și n-o susținuse pe tânăra lui soție în ideea că era iubită. Un bărbat care muncește, sărăcia, un viitor ale cărui orizonturi se întunecă încet, tăcerea serilor în jurul mesei… Într-un asemenea univers nu este loc pentru pasiune. Jeanne suferise probabil. Cu toate acestea rămăsese cu el: se întâmplă să suferi multă vreme fără să știi.” 

” La început, când credeau că este o boală la fel ca toate celelalte, religia își avea rostul ei. Dar când au văzut că este serios, și-au amintit că există plăcerea. Întreaga teamă care se întipărește pe chipuri în timpul zilei, se topește atunci în amurgul arzător și plin de praf, într-un fel de excitare buimacă, o libertate stângace care înfrigurează un popor întreg.”

” Răul care este în lume provine aproape întotdeauna din ignoranță, și bunele intenții, dacă nu sunt luminate de conștiință, pot să facă tot atâtea stricăciuni ca și răutatea.”

Povestea se desfășoară în același cadru geografic ca și Străinul. Personajul principal este ciuma, o boală contagioasă crezută pierdută în trecut și revenită brusc ca o furtună pe mare. Boala în sine ajunge un personaj, umbra fiecărui om din oraș de care toți fug și care îi pândește răbdătoare. Orașul este închis, exilul în sine generând o serie de trăiri în piepturile celor rupți de oamenii iubiți ce sunt prinși în afara zidurilor. Doctorul Rieux este cel care se luptă cu boala, care ajunge să îi cunoască mecanismele și care îi știe forța. Trăirile lui interioare sunt extraordinare. A privi moartea în față în fiecare zi, a vedea viața cum se scurge din ochii unui copil îl schimbă profund. Oamenii sunt prima dată sceptici, apoi speriați, apoi se îndreaptă spre religie. Și este tare interesant să observi că părerea preoților în cazul unei catastrofe este cam aceeași și astăzi. Apoi mulți înțelegând că moartea  îl poate invita la o cafea oricând se dezbracă de rușinea socială și trăiesc așa cum nu ar fii avut curaj în alt context. Unii sunt fericiți pentru că își dezvoltă afaceri clandestine care le aduc un venit uriaș. Alții sunt cuprinși de spirit civic și ajută cum pot. Dialogul este rar dar este destul de ușor de citit. Lupta dintre societatea celor vii și a celor morți este crâncenă și imprevizibilă. Ciuma pleacă la fel cum a venit, pe furiș dar lăsând în urma ei cicatrici adânci cât gropile comune de la marginea orașului.

Leave a Reply