ga('send', 'pageview');

Marina Milosav

” Am învățat de la viață: că pot fi destul de fericit încât să fiu bun.”

” De ce omul era o dată copil, o dată tânăr, o dată matur și de o mie de ori bătrân?!”
” În timp de război numai oamenii erau ieftini, atât de ieftini că aproape nu prețuiau nimic.”
” Adevăratul lup care mănâncă tot și nu se satură niciodată e timpul.”
” Toți nădăjduim fățiș ori în taină că într-o zi  ne vom întâlni cu norocul. Săracul lipit pământului jinduie să se scuture de sărăcie, bogatul visează să devină și mai bogat. Prințul se vrea rege. Regele se vrea împărat.”
” Vii gol pe lume, dar când pleci din ea trebuie să pleci îmbrăcat. De ce trebuie? Pentru că așa poruncesc străvechile legi nescrise ale lumii.”
Șatra este un roman care prezinta viața unor romi pe o perioada din timpul războiului. Forțați să se stabilească în ținuturi pustii  unde moartea îi vizitează regulat ajung să își uite regulile după care au trăit toată viața, reguli bine știute și respectate de toți până atunci. Pentru că în vreme de război supraviețuirea ajunge singurul principiu după care se ghidează.
Povestea începe cu femeia care înșelându-și bărbatul este pedepsită conform regulilor cu bătaia cu harapnicul, după care soțul și amantul de bat pentru ea. În șatră există o ierarhie bine stabilită în fruntea căreia se află bulibașa, cel care este responsabil de bunul mers al lucrurilor. Mi-a plăcut mult prezentarea obiceiurilor, modul lor de a vedea viața, de a trăi, comuniunea lor cu natura.
Deși nu sunt activi în război consecințele lui le plătesc prin vieți omenești, foame și deznădejde. Părăsiți în sălbăticie, izolați de orice sursă exterioară de hrană, furați și amenințați cu moartea de către dezertori ajung să conștientizeze că rămânând acolo nu fac decât să își aștepte moartea. Dar ei tot timpul au respectat ” Stăpânirea” care acum îi obligă să rămână acolo. Ce să aleagă? Dacă pleacă pot fi prinși și executați, dacă rămân mor de foame. Mi-a plăcut incursiunea în viața șatrei și tare aș fi curioasă dacă se mai respectă regulile străvechi sau, ca și la noi, au fost șterse de umbra timpului.

Leave a Reply