ga('send', 'pageview');

Marina Milosav

” Am învățat de la viață: că pot fi destul de fericit încât să fiu bun.”

 

Categorie: Beletristică, Contemporan, Literatură românească
Editura: EIKON
Număr pagini: 293
” Lumea a fost și va fi împărțită. Se spune că ne naștem egali. Dar oare chiar așa este? Sunt oameni care atunci când se nasc au tot, dar absolut tot. Și mai sunt și oameni care atunci când se nasc nu au nimic, dar chiar nimic, Oare cum sunt împărțite lozurile? Sunt niște numere norocoase?”
” Suntem șapte miliarde. Și oricât de anonim ar fi el, fiecare om contribuie la istoria comună a lumii. Suntem cu toții conectați la aceeași sursă. Fiecare gând individual aduce o vibrație în univers. La fel cum fiecare fir de iarbă crește cu un rost.”
” Noi, occidentalii, ne întrebăm din ce în ce mai rar ce căutăm aici, pe pământ. Cine suntem. Ce vrem de fapt. Grija de a avea suprimă grija de a fi. Uităm că avem valoare prin simplu fapt că existăm. Nu prin titulatura de manager sau doctor pe care o obținem. Avem grijă să ne umplem agendele în fiecare zi și să nu lăsăm loc plictiselii. Da, plictiseala constituie cel mai mare inamic al occidentalului educat. Nu mai știm cum este să stai câteva minute și să nu faci nimic. Doar să privești. O floare. Un răsărit. Un ocean. Să fii.”
M-a atras scurta descriere de pe copertă ce promitea o avalanșă de evenimente petrecute pe două continente. Prima parte este despre vacanța în America, un loc care pentru mulți încă reprezintă tărâmul tuturor posibilităților. Și din anumite puncte de vedere încă este. Îmi place ca sunt expuse atât părțile bune cât și cele proaste. Este plină de detalii așa că pare un ghid de vacanță. O tânără care își împlinește visul de a descoperii Las Vegasul atât la picior cât și din elicopter, de a vizita Canionul, de a trăi o poveste de dragoste în Seattle, de a colinda magazinele și multe altele. Pentru mine personal societatea prezentată este superficială și neatractivă. Dar eu niciodată nu am fost atrasă de vreun vis american. Apoi vine evenimentul care îi schimbă viața. O tumoare malignă la nivelul tiroidei. Operația si terapia de după este un coșmar. O boală atât de gravă la 30 de ani îți rupe echilibrul fragil și iluzoriu în care trăiești. Te face să îți pui întrebări despre viață și să începi să trăiești așa cum îți dorești. Așa că ajunge în Senegal, Africa. O țară considerată lumea a treia te face să vezi viața din alt punct. Așa i se întâmplă și ei. Și partea a două pare un ghid de călătorie în care sunt descrise zilele de vacanță, persoanele pe care le întâlnește, societatea la modul general, totul amestecat cu ceva elemente emoționale personale.
Mi-ar fi plăcut un pic mai multă profunzime pentru că știu cum un asemenea eveniment te scurtcircuitează.
Eu m-am identificat mult cu autoarea atât în probleme cât și în atracția față de Africa. Mi-a plăcut contrastul dintre America și Africa, elementele culturale foarte diferite de ale noastre și reflexiile personale. Este o carte relaxantă și ușor de citit dar care atinge ceva în fiecare. Poate dorința de schimbare, de a vizita locul la care visezi demult sau poate aduce o fărâma de conștientizare asupra minții. Suntem trecători și am primit darul numit viață de care din păcate nu ne bucurăm pe cât ar trebui.

Leave a Reply