ga('send', 'pageview');

Marina Milosav

” Am învățat de la viață: că pot fi destul de fericit încât să fiu bun.”

Categorie: Literatură românească. Beletristică
Editură:  Univers
Număr pagini: 252
” Abia după ce sari gardul și aterizezi în noroi îți dai seama ce frumoasă era iarba în partea cealaltă.”
” Eram naivă. Nu poți să nu fii naiv când iubești. Nu poți să crezi în Dumnezeu dacă nu ești naiv.”
” Se folosea de traumele mele pentru a mă umili, pentru a-și calma fricile iraționale. Se ridica puternic pe oasele mele  frânte.”
” Era timpul să fim și noi bine, să gustăm și noi liniștea de care alții se bucurau poate în fiecare zi și la care noi nu puteam ajunge din cauza hainelor grele care ne trăgeau mereu sufletul în jos.”
” Am fost o dată la un atelier de coaching, adică un fel de antrenament intensiv care trebuia să mă ajute să-mi recapăt încrederea în mine, Dar, când n-ai avut-o niciodată, cum faci rost de un pui de încredere pe care să-l hrănești încet-încet?”
” Bărbații. Băieții. Aceste ființe ciudate care caută mereu aprobare, validare, cărora le place atât de mult să vorbească despre ei înșiși, care-și caută mama în toate femeile care le atrag atenția, care uită lucruri și nu-și găsesc niciodată ciorapii, dar care se străduiesc atât de mult să înțeleagă femeia, să-i dea ce-și dorește, în speranța că vor reuși și ei vreodată să fie iubiți și să facă sex pe săturate.”
Dacă ar trebui să folosesc un singur cuvânt care să descrie cartea ar fi crudă. Cuțitul de pe copertă reprezintă atât de bine senzația pe care o trăiești printre rânduri. Cuvintele taie în suflet. Este dureroasă dar reală. O fetiță care trăiește într-o familie abuzivă unde tatăl ajunge să îi omoare mama în fața ei în timp ce ea face o compunere despre plăcintele bunicilor. Evenimentul o să o hăituiască toată viața aruncându-i în suflet sentimentul de vinovăție că nu a putut să își salveze mama. Relația familială abuzivă îi conturează viața amoroasă  pentru că o dată tiparele stabilite din familie noi doar le urmăm inconștient. Căutăm ceea ce ne este cunoscut chiar dacă este rău. Așa ajunge să trăiască sentimentul abandonului și abuzului fizic și psihic iar și iar. Asta până îl cunoaște pe Făt Frumos, o căsnicie care durează zece ani. Îmi place cum este descrisă evoluția și degradarea unei căsnicii. O relație este ca o casă și fluturii din stomac risipiți printre cearșafuri și promisiuni eterne reprezintă doar fundația. Apoi zilnic fiecare trebuie să pună o cărămidă. Dacă lași ritmul zilnic să te îndepărteze de partenerul tău casa o să ajungă doar o ruină în mijlocul furtunii. Căsnicia se termină. Zbuciumul interior este foarte bine zugrăvit. Divorțul este doar finalitatea unei suferințe colective pentru că rar doar un partener este nefericit.
Cartea este bazată mai mult pe introspecție decât pe acțiune și este atât de frumos conturată lumea interioară încât te simți acolo. În sufletul ei. M-am regăsit în multe din întrebările și trăirile personajului și sunt sigură că nu sunt singura. Finalul mi-a plăcut foarte tare. Nu este fericit, nu este trist ci foarte real. O undă de echilibru.

Leave a Reply