ga('send', 'pageview');

Marina Milosav

” Am învățat de la viață: că pot fi destul de fericit încât să fiu bun.”

 

Categorie: Ficțiune, Literatură contemporană
.
Editură: STORIA PLUS
.
Număr de pagini: 386
.
” – Poți spune mai multe despre un părinte după lucrurile care îl fac să râdă. Când i-am spus, pe la jumătatea liceului că vreau să studiez literatura, a râs trei zile, după care a zis: ” Inginerie sau medicină. Tu alegi.” Asta e cea mai bună parte a condiției de copil indian, a continuat el. Putem alege.”
.
” Era obosită. Obosită de afaceri. Fiecare clipă din viața unei femei era o afacere, o afacere pentru trupul ei: mai întâi pentru înflorirea lui, apoi pentru ofilire; mai întâi pentru sângerarea ei, apoi pentru virginitatea ei, după aceea pentru fertilitatea ei ( punând la socoteală doar fiii) și în cele din urmă pentru văduvie.”
.
” Taică-tău ala bun de nimic a zis că în cel mult un an. Toate cele cinci mii. Ei bine, anul s-a scurs. Și iată că te hrănim de trei ori pe zi și nici măcar un nepot nu primim pentru asta. Așa tată, așa fiică, bună de nimic, asta e părerea mea.”
.
” ” Nu o mai vrea nimeni. Nimeni.”, i-a spus Ramayya tatălui ei. ” A ajuns la urechile tuturor. În secunda în care aud numele ei, numele tău, dau din cap și spun că nu sunt interesați. Peste toate, mai are și pielea închisă la culoare. Știi că vorba circulă. Nu, s-ar putea să fim nevoiți să mărim zestrea. S-ar putea ca un fraier sărac să aibă nevoie de bani.”
.
” Nu îl considerase niciodată generos, dar și-a dat seama că generozitatea putea să fie o calitate ascunsă, obturată, acoperită cu cenușă, precum culoarea naturală a frunzelor din tufișurile aflate pe lângă cocioaba Savithei.”
.
” Cuvântul pentru alcool în dialectul telugu era mondhoo, care putea să însemne leac sau otravă. Era considerat tabu, deci nu putea fi rostit, mai ales în preajma femeilor și copiilor. Despre bețivi nu se vorbea decât în șoaptă, aceștia fiind considerați leproși sau mai rău.”
.
Poornima și Savitha, două fete indiene ce își duc zilele în Indravalli, un sat din India se cunosc atunci când Savitha se angajează la tatăl lui Poornima care este țesător. Fetele se aproprie una de alta imediat și creează o legătură de prietenie care depășește orice obstacol și le devine călăuză în viață.
Viața unei femei în India, mai ales în zonele rurale și sărace, este grea. Este oribilă. Femeia este sinonimă cu sclavia. Sunt căsătorite devreme când încă sunt adolescente cu băieți aleși de familie în funcție de rang, casată, bani și poziție socială. Zestrea pe care tatăl o are de dat fetei este iar un element important, pentru că familia băiatului consideră că se alege cu o gură în plus de hrănit, cu o corvoadă pentru care măcar să primească ceva. Fetele de obicei nu merg la școală sau o abandonează devreme pentru a se căsători sau a munci.
Poornima are o situație financiară mai bună, tatăl ei având două războaie de țesut la care face sari, muncă care le permite să aibă un acoperiș și mâncare. Mama ei murise de cancer în urmă cu câțiva ani iar ea fiind cea mai mare preia rolul de mamă în casă. Tatăl se hotărăște să o mărite. Lucru greu de făcut mai ales după ce primii pețitori o refuză pentru că nu este supusă și are pielea prea neagră. Cum se întâmplă într-o comunitate mică bârfele circulă repede așa că abia găsește alt pretendent, care provine dintr-o familie superioară, mirele este contabil. Poornima își acceptă soarta senină așa cum face orice femeie indiancă de condiția ei.
Cadoul de nuntă al Savithei este un Sari. Cu câteva zile înainte de nuntă, cele două adorm în camera țesăturilor. Savitha este trezită de tatăl prietenei ei care o duce în altă cameră unde o violează. Poornima află a doua când își găsește prietena ghemuită, răvășită și goală. Tatăl ei se comportă normal, comunitatea află și decide că bărbatul trebuie să o ia de nevastă. Savitha fuge, acesta fiind punctul unde cele două se despart.
Poveștile lor sunt spuse separat, fiecare intrând pe un drum diferit.
Poornima se căsătorește, familia soțului unde locuiește se poartă oribil cu ea, este o sclavă atât pentru ei cât și pentru soțul ei care practic o violează seară de seară iar ei i se pare normal pentru că este datoria ei ca soție. Singurul lucru bun este că începe să învețe singură contabilitate studiind pe ascuns foile aduse de soțul ei de la serviciu. După un an și jumătate, tatăl ei nu le plătise toată zestrea iar ea nu era însărcinată așa că soțul și soacra o ard cu ulei pe față apoi o reneagă. Este o tehnică comună în India care acoperă femeia arsă cu acid sau ulei de rușine, este un stigmat că tot ea nu este bună. Fuge de acasă dar nu la tatăl ei ci în căutarea prietenei ei. Este racolată de un băiat care o duce la un bordel, mințind-o că acolo este prietena ei. Fiind lipsită de educație și neieșind din satul ei Poornmina este foarte credulă și uimită de tot ce este nou în jurul ei. Patronul bordelului o refuză din cauza mutilării cu ulei dar când ea se oferă să îi țină contabilitatea acceptă. Apoi o violează. Ajunge să afle că prietena ei fusese la unul din bordelurile deținute de patronul ei dar că fusese vândută în America. Încet, învață engleză, câștigă încrederea angajatului ei și începe să fie plătită pentru munca ei suficient cât să stea singură cu chirie. Află în ce oraș a ajuns Savitha. Își face pașaport dar nu reușește să obțină viză. Nu are suficienți bani. Apoi descoperă din contabilitatea bordelurilor că fetele sunt vândute în diferite părți ale lumii și escorate de o persoană care încasează o sumă uriașă de bani. Se oferă să fie ea escortă și după ce duce câteva fete în Dubai, Singapore ajunge în Seattle, unde era Savitha. Reușește să dea de oamenii la care stătuse până atunci dar o ratează cu două zile. Savitha fugise.
După viol, Savitha se duce în orașul următor unde este drogată de un bărbat care îi oferise un ceai. Se trezește legată și drogată cu heroină. Apoi încep să vină bărbații. Este obligată să se prostitueze. Spre deosebire de fetele celelalte, ea își păstrează lumina interioară și speranța că viața este mai mult. Atrage atenția patronului și ajunge preferata lui. Vrea să plece iar el îi propune o afacere: să îi amputeze o mână, apoi pleacă în altă țară, vândută pentru fetișul unui bărbat. Cum primea o sumă imensă de bani care le-ar fi asigurat un traiul foarte bun surorilor și mamei ei, acceptă. După amputare află că afacerea a picat dar că poate pleca în America să facă curățenie. Ajunsă acolo află că este prizonieră. Face curățenie, apoi ori se culcă cu Mohan, unul din băieții patronului, ori este supusă la diverse abuzuri sexuale ce implică brațul amputat, de celălalt fiu. O lungă perioadă trăiește așa, până când află că ceci care o stăpânesc în America nu știu de unde provine. Scăpând de coșmarul răzbunării pe propria familie în cazul în care ea dispare, fură 100 de dolari din portofelul lui, o poză cu un peisaj în care fusese el când era copil și dispare în noapte. Își dorește să ajungă în New York, unde își pune toate speranțele într-o doamnă care în aeroport o întrebase dacă este bine și îi oferise cartea ei de vizită însă ajunge aproape de canionul care era în poza furată pentru că nu mai avea bani. Jefuită, umilită se închide în toaleta uni benzinării și plânge.
Poornima îl convinge pe Mohan să o ducă la canion fiind singurul loc unde speră să își găsească prietena. Opresc la benzinărie și merge la toaletă. Ușa este închisă. Apoi, se deschide și își vede prietena. Căutarea a luat sfârșit.
Iubesc India. Abia aștept să o vizitez din nou. Este o țară a contrastelor și sunt atât de atrasă de ea pentru că doar o vizitez și aleg ce iau de acolo. Nu aș putea să locuiesc niciodată acolo. Mentalitatea lor legată de femei este mult diferită de cea a noatră, a europenilor. Ghidul îmi povestea într-o zi cum își căsătorise fata la 21 de ani ( vârsta perfectă) cu un bărbat din aceași castă ( brahma, care este cea mai înaltă ca si rang) din satul lor format din 30 de persoane. Fata nu mersese la școală, în timp ce băiatul era la liceu în capitală. Îmi spunea senin că el își iubește fiica și îi oferise tot ce își putea dori o femeie, să se căsătorească si să facă copii. L-am întrebat dacă ea și-ar fi dorit altceva ce ar fi făcut. A fost șocat de întrebare iar răspunsul a fost : ” Nu avea cum să își dorească altceva, eu știu cum am crescut-o. Un copil bun își ascultă părinții.” Marea parte a femeilor din India nu merg la școală, sau merg foarte puțin și o abandonează repede, nu au serviciu deci nici independență financiară și sunt crescute în cultul sclaviei față de soț și familie. Bărbații par a fi în călduri tot timpul și fiecare privire, fiecare gest al unei femei este privit ca o invitație. Dar ei au lipite pe toate autobuzele stikere că ei își respectă femeile. Rata violurilor a scăzut în ultimul tim dar este în continuare foarte mare. Indienii  nu îți fac rău în mod voit pentru că ei cred în karma. Dar noțiunea lor de bine sau rău este foarte diferită de a noastră.
Cartea mi-a plăcut, povestea a fost captivantă, detaliile culturale fascinante și dureroase. Recunosc că mi-a fost greu să las cartea din mână. Limbajul clar, ușor de citit. Finalul m-a dezamăgit un pic. După ce am așteptat atâtea pagini regăsirea lor, momentul mi s-a părut prea fad.
Aș recomanda cartea oricui își dorește o poveste captivantă, care vrea să descopere o altă cultură, o altă mentalitate.

Leave a Reply