ga('send', 'pageview');

Marina Milosav

” Am învățat de la viață: că pot fi destul de fericit încât să fiu bun.”

 

Categorie: Psihologie practică, Dezvoltare personală
.
Editură: LITERA
.
Număr de pagini: 598
.
” Ca psihoterapeut, știu multe lucruri despre durere, despre modurile în care durerea este legată de pierdere. Dar mai știu un lucru mai puțin înțeles de toată lumea: că schimbarea și pierderea vin la pachet. Nu putem avea parte de schimbare fără pierdere, motiv pentru care foarte des oamenii spun că doresc schimbarea și cu toate acestea rămân exact la fel.”
.
” Dacă treci prin viață alegând și cernând, dacă nu-ți dai seama că ”perfecțiunea este dușmanul binelui”, te poți priva de fericire.”
.
” Bărbații sunt în general dezavantajați în acest punct, pentru că, de obicei, nu sunt educați să se cunoască pe sine sau să vorbească despre sentimentele lor; este mai puțin acceptabil din punct de vedere social ca bărbații să vorbească despre sentimentele lor. În timp ce femeile simt presiunea culturală de a ține pasul cu așteptările privind aspectul lor fizic, bărbații simt presiunea de a răspunde așteptărilor privind aspectul emoțional. Femeile tind să se confeseze prietenelor sau rudelor, dar când bărbații vorbesc despre sentimentele lor la ședințele de psihoterapie, aproape întotdeauna psihoterapeutul este prima persoană cu care vorbesc despre lucrul acesta.”
.
” ” Cunoașterea interioară este premiul de consolare al ședințelor de psihoterapie.” – este maxima mea favorită în această branșă. Adică, poți avea toată cunoașterea interioară din lume, dar dacă nu te schimbi atunci când ești acolo, în lumea reală, cunoașterea, terapia sunt inutile.”
.
” – Viteza luminii este depășită, spuse ea sec. Astăzi, toată lumea se mișcă cu viteza dorinței.”
.
” Cele patru preocupări finale sunt moartea, izolarea, libertatea și viața lipsită de sens. Moartea, desigur, este o frică instinctivă pe care o reprimăm deseori, dar care tinde să sporească pe măsură ce îmbătrânim. De fapt, echivalăm moartea cu teama de extincție, de pierdere a identității noastre, a vitalității. Cum ne apărăm împotriva acestei frici? Uneori, refuzăm să creștem. Alteori, ne sabotăm singuri.”
.
” Ceea ce fac oamenii la terapie este ca și cum ar exersa aruncarea la coș. Este un lucru necesar. Dar apoi trebuie să meargă să joace un meci real.”
.
” Cercetările arată că oamenii tind să-și amintească experiențele în funcție de modul în care acestea iau sfârșit, iar încheierea este o etapă importantă în terapie deoarece oferă pacienților experiența unei concluzii pozitive într-o viață de finaluri negative, nerezolvate sau pustii.”
.
” Dar, am continuat, ceea ce este minunat la o relație de iubire este că există loc de îndreptare. Terapeuții numesc acest proces rupere și reparare, iar dacă ai avut părinți care și-au recunoscut greșelile și și-au asumat responsabilitatea acestor greșeli, iar tu ai preluat asta de la ei, atunci, în relațiile tale ca adult, rupturile nu se vor resimți atât de catastrofale. Dacă totuși rupturile din copilărie nu au cunoscut ameliorări din punct de vedere afectiv, vei avea nevoie de câteva exerciții pentru a putea tolera rupturile și să numai crezi că fiecare ruptură semnalează sfârșitul și, de asemenea, să poți crede că dacă o relație nu funcționează, vei supraviețui oricărei rupturi. Te vei vindeca și vei fi pregătit din nou de o altă relație plină la rândul ei de rupturi și înțelegeri. Nu este recomandat să te deschizi astfel, să lași garda jos, dar dacă dorești recompensele unei relații intime, nu există nici o altă cale.”
Titlul cărții te duce cu gândul la o carte de psihologie plină de termeni greu de pronunțat însă am avut surpriza să constat că este scrisă de așa natură încât poate intra cu ușurință la categoria beletristică.
Lori Gottlieb își povestește viața și are ce povesti. A trecut de la o carieră la alta în căutarea fericirii pe plan profesional, dorindu-și un copil dar neavând o relație apelează la un donator anonim și inseminare artificială, devine psiholog dar viața ei este tot un carusel care se întoarce cu susul în jos atunci când credea că viața ei a ajuns pe un făgaș liniștit.
Povestea ei este amestecată cu povestea unor pacienți, fiecare fiind analizată din punct de vedere psihologic.
Așa îl cunoaștem pe John, un bărbat cu o carieră fabuloasă, o soție și doi copii dar profund nefericit. În terapie descoperă înstrăinarea de cei din jur, armura pe care și-a pus-o din cauza suferinței provocate de moartea timpurie a mamei și a propriului copil.
Julie, o tânără care descoperă că are cancer când se întoarce din luna de miere e condusă pe drumul acceptării propriei morți și valorificării trăirilor pe care încă le poate avea.
Rita, o bătrână împovărată de propriile greșeli în creșterea copiilor și de trei căsnicii eșuate își propune să se sinucidă când împlinește 70 de ani dacă nu se schimbă nimic în viața ei. Dar deși poate avea o viață colorată refuză totul pentru în interior consideră că nu merită și acesta este modul în care se pedepsește.
Charlotte, o tânără care are o problemă cu alcoolul, problemă pe care nu o acceptă descoperă cum rănile unei copilării traumatizante o țin blocate într-o serie de alegeri nefericite.
Lori, terapeutul, ne face să conștientizăm că este tot om în ciuda așteptărilor sociale. Nu are viața în ordine, rănile ei o duc în direcții greșite, nu știe ce decizii să ia și se simte pierdută. Titlul este o frază pe care i-o spune o prietenă când aceasta este devastată după ce iubitul e o părăsește deși credea că are relația perfectă. Așa că merge și ea la alt terapeut.
Psihologul este persoana care este detașată și obiectivă, care nu îți spune ce decizii să iei și ce să faci dar te orientează să îți faci curățenie în minte și sentimente.
Cartea este complexă și atinge multe probleme de care toți ne lovim. Uneori rămânem blocați în trecut, alteori nu deplângem pierderea unei relații ci pierderea viitorului pe care noi îl creasem în mintea noastră, copilăria ne modelează ca pe o bucată de plastilină iar apoi cu forma respectivă trecem prin viață, lucru care poate fi dureros.
Ca adulți ne putem descoperi, ne putem vindeca multe răni dacă suntem dispuși să facem asta. Tot timpul am considerat că terapia este pentru oameni puternici, oameni care își pot vedea demonii creați de ei și îi pot accepta. Terapie este dureroasă, dar nu există altă metodă de a crește. Așa cum scrie în carte este ca recuperarea fizică, prima dată este greu, abia apoi începi să vezi rezultatele. Dar trebuie să ai disponibilitate emoțională și dorință de schimbare ca să poți urni mecanismele vechi care te țin blocat.
Una din fricile dezbătute este cea de moarte și modul în care o prezintă este
calm deși este un subiect care ne sperie pe toți și pe care îl asociem cu bătrânețea.
Un copil când se naște este ca o coală albă pe care părinții apoi prietenii, societatea își scriu povestea. Dobândim mecanisme atât sănătoase cât și nocive și de cele mai multe ori nu suntem conștienți de ele. Mintea este un mister care creează tot felul de mecanisme pentru a ne proteja, dar mecanismele acelea pot fi chiar cele care te țin blocat și nefericit. Pentru că ne temem de schimbare preferăm să rămânem nefericiți, pentru c măcar nefericirea ne este cunoscută, știm cum să reacționăm.
Mi-a plăcut cartea, este ușoară și nu dezbate în profunzime mecanismele psihologice dar suficient cât să înțelegem. Îmi place că este structurată sub forma unor povești și astfel prin exemple concrete putem înțelege mai ușor înțelepciunea din spatele cuvintelor. Mi-a plăcut mult să citesc povestea spusă prin ochii unui psiholog care are curajul să fie vulnerabilă și împletește propria viață cu cei a cărora îi tratează și cu care, inevitabil, ajunge să aibă o conexiune.

Leave a Reply