ga('send', 'pageview');

Marina Milosav

” Am învățat de la viață: că pot fi destul de fericit încât să fiu bun.”

 

Categorie: Literatura română
.
Editură: LITERA
.
Număr de pagini: 488
.
” Trăiam ca o pasăre și ca un mormoloc.
Ale mele erau maidanele, să le cutreier…”
.
” Mustăciosul, crescut în școala vremii lui și format în cloaca moravurilor de atunci, era robul câtorva adevăruri elementare, implacabile. Forță de primă mărime în stat, alături de armată și biserică, poliția se bănuia un organ de represiune, moralizantă și nivelatoare pentru un anumit strat social și pusă la adăpost de orice responsabilitate. Omul săra, ticălos din fire, dușman prin naștere al edificiului național și-al moralei pure, era scos din lege, ca orice bulgăr de lut în care colcăia vermina tuturor răutăților.”
.
” Anchetă în doi timpi și trei mișcări însemna, firește, arestări la întâmplare, grindină de pumni în fălcile celor fără apărare și fără vină, lovituri cu tesacul date orbește și icnit, în grămadă, țipetele de spaimă și urletele inumane de durere – grozăvii dezlînțuite asupra mulțimii cu furia elementară a cutremurelor, a inundațiilor și-a molimelor…”
.
” – Când e moartea în urma lui, omul stă și-o așteaptă. Dacă-i înainte, fuge s-o ajungă. Trece peste orice piedică și-o ajunge tocmai în locul unde trebuia să cadă, neînsuflețit…”
.
” Ascunsesem rana în mine, ca pe-o infirmitate și-i tăcusem usturimile. Eram sigur că nimeni n-o să le poată înțelege și alina. Simțisem că s-a prăbușit ceva lăuntric, dar nu avusesem tăria, ca Ivan, să-mi caut sufletul și să-l pipăi. Mă mângâiam cu speranța că am să-i îndur, fără murmur, zbaterile – că am să uit, poate, cu timpul…”
.
” În timpul chefurilor, bețivanilor li se întâmplă, deseori, să trăiască clipe și uneori ore întregi de totală uitare de sine, ca o scufundare în neființă. Nu mai licăre nici un gând sub frunte. Se rupe orice contact între oficiul de control al conștiinței și făptura împleticită printre scaune, pe care o animă acum, ca pe un manechin, sufletul diabolic – ca o flacără verde – al alcoolului.”
.
”Abia întorși de la fabrică, mahalagii se spălaseră și se adunau pe la porți, alături de neveste, curați în bluze murdare, cu mânecile sumese și gulerul răsfrânt.”
.
” Hamalii își încrucișau drumurile, cu pasul grabnic, încovoiați sub geamantane, cu valizele în brațe și cu sfoara pachetelor prinsă în dinți. Așa munciseră, asini sub povară, an după an și așa vor muri, mâncând prost și ducând dorul unui pahar cu vin, ca să adune – ban lângă ban – o avere de care n-au să știe ori n-au să aibă timp să se bucure.”
.
” Se vede că avea și el, rob în jug cum era, un suflet, o minte deosebind răul de bine, vita de om și simțire. Licărise ți în el o fărâmă de vis, pe care încerca să-l trăiască, de dincolo de moarte, prin fecior.”
.
” Certurile și palmele, în viața celor din casa cu nebuni, erau necesare ca apa și soarele. În traiul lor searbăd, redus la mâncare, la somn și la încălecări fără dragoste, intriga era unicul exercițiu de fantezie și logică, iar ocările și păruielile, singur mijloc de destindere a nervilor, de descărcare a necazurilor și de răzbunare platonică împotriva vieții.”
Maidanul cu dragoste este o lume cu un ritm amețitor, are un puls propriu dat de mahalaua industrială în care mulțimea adunată își trăiește viața aplecată de negura traiului de zi cu zi. Acțiunea se desfășoară în București, înainte de revoluția țărănească și fiecare trăire a personajelor te face să înțelegi de ce oamenii au lăsat hainele pline de funinginea de la fabrici și s-au revoltat. Mi-a lăsat un gust amar viața lor, greutățile de care scăpau printr-o păruială în cazul femeilor sau căutau răsăritul soarelui într-o sticlă de vin în cazul bărbaților.

Puișor, încă copil, își trăiește viața pe maidane să revină acasă la părinți seara. Tatăl muncește din greu la fabrică, mama acasă și dacă este ceva ce îi rămâne întipărit în el este tristețea părinților. Îl însoțim pe copil prin trecerea de la copilărie la adolescență, deși în vremurile alea adolescența era direct maturitatea. Trecerea emoțională prin această transformare este îngreunată de toate întâmplările din mahala, de scandalurile, de viața grea și măruntă pe care și-o duc în spate resemnați. Găsește iubirea în pritena cu care se scălda dar este speriat și dezgustat de tranformarea copilei într-o femeie doritoare. Fiind un copil sensibil simte durerea intens, se vede prin într-o viață pe care nu o vrea.

În mahala mai este familia lui Gore, hamal la gară, un serviciu superior, îndurat cu o țigancă care fusese la vremea ei o cântăreață prin crâșmele bucureștene. Femeia se simte datoare să își ajute soțul cum poate și anume culcându-se cu fiecare bărbat dispus să o aibă. Gore află și totul se termină cu moartea femeii la care participă aproape toată mahalaua, o ură colectivă se disipă pe motivul aflat sub nasul lor.

Grecul care are o brutărie este căsătorit cu o grecoaică pe care nimeni nu o vede, doar îi aud țipetele când este bătută crunt de soțul ei. Dar grecoaica este sora vitregă a femeii care deține toată mahalaua și căreia îi plătesc chirie. Aflând de viața grea a surorii, aceasta încearcă să îi ofere o viață mai bună dar este refuzată. Grecul, persoană în vârstă și impotent asistă la scene de dragoste dintre soția lui și unul din ajutoarele lui ca apoi să o bată crunt, lucru de care grecoaica nu vrea să se scape.

Ivan, un rus ce provine dintr-o familie bună dar suflet milostiv este forțat să fugă din Rusia pentru că devenind revoluționar riscă să fie spânzurat. După mulți ani de rătăcire ajunge să lucreze ca cizmar în mahala. Om respectat de ceilalți pentru înțelepciunea lui dar și pentru fiziul impunător, își trăiește în tăcere dragstea pentru grecoaică.

Tinca, oloaga, își varsă amarul prin certuri dese cu vecina Mădălina. Tinca are trei fete. Cele mari sunt prostituate iar cea mică, Fana, este fata de care Puișor este îndrăgostit. Mădălina, cea cu picior de lemn, este spălătoreasă și are o fată sălbăticită de statul singură în casă.

Salomia, proprietara caselor din mahala, ajunge o femeie bogată prinzând în mreje un bătrân bogat, dar trăiește cu Fane, fost pușcăriaș.

Acestea sunt o parte din personaje și recunosc că sunt atât de multe încât este foarte ușor să te încurci în ele. Limbajul este simplu, acțiunea este prezentă dar fiind o carte atât de stufoasă nu pare că se mișcă lucrurile. De obicei îmi plac cărțile cu acțiune dar acum nu m-a deranjat pentru că viața din vremurile acelea este atât de bine prezentată într-un ritm lent încât în capul meu sunt zugrăvite atât personajele, casele cât și sentimentele lor. Simți revoltă față de viața nedreaptă care le este impusă, le simți durerea traiului zilnic, speranțele călcate în picioare, umilințele la care sunt supuși din ziua în care se nasc. E ca și cum numai statusul social în care deschid ochii le trasează toată viața indiferent de zbuciumul lor.

Este o carte care transmite emoție și care o să rămână în mine. Cumva toată lumea este fascinată de perioada interbelică, de partea frumoasă zugrăvită în alte cărți și de pozele orașului care era numit Micul Paris dar restul oamenilor, țăranii care duceau pe umeri greutatea traiului celor bogați sunt de multe ori uitați pentru că strălucirea trage atenția mai mult decât întunericul. Dar poate că am văzut strălucirea doar datorită negurii formată din fiecare om în haine zdrențuite care aștepta moarte ca pe o ușurarea.

Leave a Reply