ga('send', 'pageview');

Marina Milosav

” Am învățat de la viață: că pot fi destul de fericit încât să fiu bun.”

Categorie: Mister, Polițist, Thriller


Editură: LITERA


Număr de pagini: 565

” – Dar, în realitate, nu-i nevoie decât de două lucruri ca să meargă bine. Încredere și secrete. Fără aceste două lucruri, o căsnicie este măcinată pe dinăuntru de gelozie și confruntări, fie devine atât de plictisitoare, încât ucide sufletul.”

” Pentru prima oară în viață, a simțit o frică de moarte clară, neîndoielnică. Ceea ce cândva considerase cu dispreț slăbiciune se căsca brusc în fața sa, ca un hău.”

” S-a târât prin iarbă, încercând să-și vină în fire. Un glonț de pușcă obișnuit străbate aproximativ opt sute de metri pe secundă, de mai mult de două ori viteza sunetului. Însă bubuitura, șuieratul și lovitura au fost aproape simultane, ceea ce însemna că țintașul nu poate fi mai departe de vreo cincizeci de metri.”

” Dintr-odată s-a auzit un țipăt, atât de tare, că au durut-o urechile. I-a trebuit o clipă să priceapă că țipătul venea de la ea. Era instinctiv și părea că n-o să se mai termine. În același timp, aburul revenea, făcându-i chipul din oglindă din ce în ce mai neclar.
Chiar și așa, vedea încă limpede că îi fusese tăiată o mare parte din breton.”

Când credeam că Ahnhem nu poate scrie o carte mai complexă, cu o acțiune desfășurată și pe mai multe planuri am citit volumul patru din seria Fabian Risk.


Continuă acțiunea din volumul trei, recuperarea Matildei, fata lui Fabian Risk, după ce aceasta fusese împușcată plus o serie de crime groaznice ce nu par să aibă legătură între ele. Singura legătură este ucigașul care își alege victimele în funcție de un joc de zaruri.


Prima victimă este un băiețel musulman care este omorât într-o mașină de spălat, urmată de o fată care deși raportează că este urmărită după ce se trezește dimineața cu bretonul tăiat nu este ajutată de poliție. Următorul este un bărbat care este înjunghiat la serviciu într-un supermarket cu martori, lucru aproape irelevant pentru anchetă.


Totul este presărat de infracțiuni rasiste tot mai dese cu cât un partid format din adepți ai lui Hitler încep să terorizeze comunitățile de refugiați.
Fabian Risk este în concediu, Astrid la recuperare iar colegul lor Elvin fusese găsit spânzurat așa că ancheta este trasă în jos de lipsa de personal până când fiecare revine pentru a da o mână de ajutor.

Familia lui Risk încă este pe marginea prăpastiei și, deși află secretul fiului său, Fabian nu reușește să îl convingă pe fiul său să recunoască poliției adevărul. Asta până în momentul în care îl salvează de la o tentativă de suicid.


Irene se luptă cu propria ei viață personală, cu anchetarea crimelor care zdruncină orașul, la care adaugă și faptul că intră în luptă deschisă cu adepții nazismului, aflând că și partenerul ei este membru al partidului.
Una din crime duce la arestarea unui pedofil, dar el nu are legătură cu restul crimelor așa că ancheta se întinde în următorul volum.


Fabian îl anchetează în secret pe Molander și încet, încet începe să strângă probe, detalii mici care știe că nu l-ar putea închide pentru crimele pentru care îl suspectează.


Față de primele volume ale lui Ahnhem acesta lasă răspunsurile pentru următorul volum pe care abia aștept să îl citesc. Nici un alt volum nu m-a intrigat ca acesta.


Se vede scenaristul în scriitură, citind ai impresia că vezi un serial polițist ai cărui protagoniști sunt împinsi dincolo de limitele normalității iar ei rămân pe poziții. Oare cât mai pot încasa? Sunt extrem de curioasă cum o să încheie autorul seria. Îmi imaginez biroul sciitorului ca un birou de anchetă din serialele polițiste ticsit cu hărți, indicii și legături. Atâtea amănunte, atâtea detalii bine legate între ele necesită o muncă colosală.


Singurul lucru care m-a deranjat este traducerea care pare un pic șchioapă.

Leave a Reply