ga('send', 'pageview');

Marina Milosav

” Am învățat de la viață: că pot fi destul de fericit încât să fiu bun.”

Categorie: Literatura română, Scriitori români contemporani


Editură: HUMANITAS


Număr de pagini: 131

” Știți voi cine-i Lenin oare,
El ni-i stea îndrumătoare,
El ni-i tată și bunel
Și un om mai buna ca el
Nu-i și n-a fost niciodată
Nicăieri în lumea toată…”

” După o zi plină de năzdrăvenii, nucul te ascundea de ochii celor mari, care nici n-aveau treabă cu noi, noi eram „ copii” și asta era o carapace de broască țestoasă foarte tare.”

” Ca-n bancul în care Brejnev e întrebat ce pasiuni are. „ Adun anecdote despre mine”, a răspuns Leonid Ilici. „ Și câte ați adunat?” – „ Două lagăre și jumătate”… ”

” Cosmonautul Piotr Klimuk, de două ori Erou al URSS, care a fost în Cosmos de trei ori, povestește cititorilor unei reviste pentru copii din R. Moldova, Steluța: „ Când am văzut pentru prima oară planeta noastră din Cosmos, m-am gândit: cât e de mică și, totodată, cât e de mare – cu oceane, stepe, munți, mlaștini, păduri. Și mi-am amintit de chemarea cu care Iuri Alexeevici Gagarin s-a adresat tuturor oamenilor de pe planetă: Iubiți-o și proslăviți-o prin fapte mărețe!”

La prima vedere pare o carte ușurică, prin care poți trece repede dar apoi ajungi să citești, să faci pauze, să te gândești. Fiecare frază are o încărcătură emoțională, are un mesaj dincolo de spațiile dintre cuvinte.

Mihail Vakulovski ne deschide ușa spre copilăria sa, marcată de contextul social și politic al vremii, tradus prin poezii închinate lui Lenin și admirație față de grandoarea URSS ce planează în jurul său, amestecată cu elemente ale copilăriei cu care se poate identifica fiecare, indiferent de apartenența geografică. Sunt prezente jocurile copilăriei, visurile suprapuse peste planurile de viitor, descoperirea propriului corp, liniștea spartă de violență.

Tatăl reprezintă cumva personajul principal, sau mai bine zis, personajul spre care este îndreptată atenția. Tatăl reprezintă pentru un copil autoritatea supremă, scutul față de cei din jur, omul care îl poartă pe umeri, dar relația cu părinții este de atâtea ori prinsă într-un con de umbră încât iertarea devine un cuvânt spre care aspirăm.


Mi-a plăcut mult să văd copilăria din vremurile respective, mi-a umplut lipsuri din lunga mea listă de curiozități legate de Republica Moldova.


Limbajul este un pic cam aprig pentru mine dar îi recunosc sinceritatea și tăria, este ca un pumn dat în masă atunci când este cazul.


Mi-a plăcut cartea, am rămas cu ceva emoții după ce am închis-o și o să treacă o perioadă până reușesc să le integrez.

Leave a Reply