ga('send', 'pageview');

Marina Milosav

” Am învățat de la viață: că pot fi destul de fericit încât să fiu bun.”

Categorie: Dezvoltare personală, Psihologie


Editură: Editor Independent


Număr de pagini: 574

” A fi un produs al societății este egal cu a fi un produs al unei firme, uzine, fabrici – adică un frigider, mașinărie, obiect. Așa am ajuns, treptat, să ne raportăm unii la alții ca față de niște obiecte, ne cumpărăm și ne vindem unii pe alții ca pe niște mărfuri, ne folosim unii de alții la fel cum ne folosim de cele mai diverse obiecte, în cele mai diverse scopuri, de cele mai multe ori necunoscând măcar instrucțiunile de folosire.”

” Bogăția reală a omului reprezintă suma pe care omul o poate cheltui pentru distracție. Distracția este singura parte a vieții cotidiene care nu este condiționată de circumstanțele exterioare.”

” Dar unde a dispărut sărbătoarea, bucuria? De ce toți sunt atât de îngrijorați, crispați și constipați sentimental? De ce ne-au învățat să ne raportăm la toate fleacurile cu o seriozitate atât de patologică? Mai mult decât atât, ne-au convins că astfel de atitudine este serioasă! Dar e complet neadevărat!!! Starea maniacală nu înseamnă starea de seriozitate, la fel cum nici starea de excitație narcotică nu înseamnă stare de veselie, relaxare. Am pierdut simțul parteneriatului, înainte de toate, cu noi înșine. Astfel, întotdeauna spun că, dacă omul nu este bucuros de faptul că este viu și trăiește, atunci, în general, de ce se mai poate bucura?!”

De Anatol Basarab am auzit acum mulți ani. Prima carte pe care i-am citit-o a fost despre numerologie, un domeniu care mi se pare fascinant. Apoi am văzut aproape toate clipurile cu el pe YouTube și am participat la unul din seminarele sale. Chiar și după mult timp aveam păreri contradictorii legate de viziunea lui asupra vieții.


La seminarul la care am participat o doamnă a întrebat pe un ton frustrat de ce este misogin. Era un aspect asupra căruia nu aveam încă o părere bine formată. Mi-a trebuit ceva timp să înțeleg că nu este vorba despre misogism ci despre îmbrățișarea feminității în adevăratul sens la cuvântului. Trăim într-o societatea în care totul este obscur, unde ne-am îndepărtat de menirea noastră ca femei, unde suntem conduse de principii sociale contrare naturii noastre.


Recunosc că mi-a fost greu să citesc cartea „Viața care ne trăiește”. Am citit-o pe bucăți, cu pauze în care am asimilat informația și unele părți din carte pur și simplu îmi depășesc capacitatea actuală de înțelegere. Cartea este stufoasă și trece prin multe domenii ale vieții.


Vorbește despre lumile social – psihologice, un aspect la care nu m-am gândit până acum, cel puțin nu din acest punct de vedere. Rar există persoane care își părăsesc propria lume social – psihologică care este compusă în principiu din tot ceea ce ne este familiar. Acest lucru ne împarte în grupuri diferite: ei și noi. Care ei? Care noi? Noi cei care suntem la fel, gândim la fel, vedem la fel, aveam aceeași lume social – psihologică și ei care sunt diferiți. Ei care sunt tot noi dacă schimbăm perspectiva.
Este un aspect al vieții care pare simplu și ușor de înțeles dar greu de asimilat și conștientizat.


Mi-a plăcut dezvoltarea spontanietății pe care o consideră capacitatea de a face ce îți dorești indiferent de opiniile celorlalți. Spontaneitatea o asociem copiilor și din păcate ca și adulți o pierdem. Eu asociez acest comportament cu liberatea. Ador să privesc copii la joacă, au o inocență minunată și trăiesc momentul prezent. Regulile sociale încă nu au mușcat din personalitatea lor.


Cu minciuna trăim în fiecare zi. Și nu mă refer la acele minciuni de care suntem conștienți ci la cele care ne conduc viața, care sunt bine implementate în noi și pe care le consideră o manifestare a ” patologiei vieții cotidiene”. Minciuna face parte din noi și din viața noastră.
Omul a fost creat să fie fericit și singurele lucruri de care are nevoie este el și viața. Însă noi am devenit atât de săraci în trăiri, cocoșați de reguli, așteptări, frici și limitări încât am uitat să trăim. Suntem un produs al vieții și am uitat că trăirile sunt singurele lucruri care ne aparțin și care nu țin de exterior. Ne concentrăm pe exterior în timp ce interiorul a secat.


Trăim cu sentimentul insuficienței format în copilărie, așa că alergăm după bunuri, cariere, alți oameni pentru a ne acoperi golul cu care trăim și care, în final, nu este niciodată acoperit de lucrurile exterioare. Dă un exemplu foarte frumos în carte: ” Odată, am întrebat o fetiță de 4 ani ce dorește să devină, când va crește mare. Aceasta mi-a răspuns :„ Păi, de ce trebuie să mai devin cineva? Eu sunt deja! De ce? Ceea ce sunt eu nu este suficient? Mai trebuie să devin cineva? De ce trebuie să devin? Eu deja sunt! Eu sunt!”
Sistemul în care ne naștem ne formează după necesitățile lui, de cele mai multe ori prin frică. Suntem un produs al lui iar șlefuirea asta de multe ori ne amputează până ne pierdem de noi înșine. Societatea pune accent pe productivitate, pe scopuri în viață. Dar scopul o dată atins nu mai există și pentru a avea un sens ne stabilim altul și tot așa. Să trăim nu mai este suficient pentru noi.


Cartea ne oferă o perspectivă a vieții, o imagine de ansamblu a societății și a individului din societate care de multe ori trece prin viață ca un robot, pe pilot automat ajungând să fie trăit de viață și nu invers. O să mai citesc cartea peste ceva timp când o să am o capacitate mai mare de a o înțelege total. Are un limbaj greu uneori și faptul că nu am înțeles unele părți au îngreunat cititul dar cred ca este o carte care merită descoperită și asimilată.

Leave a Reply