ga('send', 'pageview');

Marina Milosav

” Am învățat de la viață: că pot fi destul de fericit încât să fiu bun.”

Categorie: Memorii, Jurnal


Editură: HUMANITAS


Număr de pagini: 218

” Cum să înțeleg eu politica universală sau chiar, simplu, politica, din moment ce am atâta treabă cu mine? Asta mă sperie puțin. Fuga noastră prin timp. Nu mai avem când să ne întâlnim cu noi. Ne uităm la vitrine colorate, la prețuri, ne grăbim spre nu se știe ce și putem foarte ușor să ratăm întâlnirea la un colț de stradă cu noi. Atâta treabă am cu mine și nu mă pot opri să fug prin timp…”

” De ce când vedem ceva frumos tragem aer în piept mai vârtos decât de obicei? De ce?
E incredibil cum trăim într-o realitate plină de mărunțișuri și prostii și trecem liniștiți pe lângă altă realitate, care e adevărul. E incredibil cum ne împrăștiem, ca o explozie, în neesență.”

” Îmi spune că nu toate adevărurile trebuie spuse. Nu sunt de accord. Dacă până la 44 de ani nu mi-am câștigat libertatea de a spune public ce mă doare la țara mea, pe care nu pot decât s-o iubesc… așa buboasă cum e… atunci e jale.
O iubesc îndurerată. Nu pot să nu văd boala țării mele. Nu o pot minți, spunându-i: ești nepătată și sănătoasă. Nu. Aș minți, și ea ar ști asta. Îmi iubesc țara atât cât îmi îngăduie ea s-o iubesc.”

Îmi vine greu să numesc această destăinuire sufletească carte. Oana Pellea ne deschide ușa și ne invită în propriul suflet care a fost doborât de atâtea pierderi încât doare numai când citești.


După ce treci de valul de singurătate care pare că te poate sufoca ajungi într-o mare de sentimente pure și inocente unde superficialul și urâtul dor.
Atât de frumoasă este cartea scrisă că am savurat-o, am consumat-o cu lingurița. Oana Pellea ne prezintă cu sinceritate omul dincolo de actor, legătura puternică cu proprii părinți furați de acceași boală perfidă, credința puternică în Dumnezeu, durerea cu care își îmbrățișează țara care nu i-a întins prea des mâna.


M-am identificat cu viziunea ei asupra vieții. În ciuda unui destin ca EKG-ul unui cardiac, găsește bucuria lucrurilor mici, însemnătatea lor, se luptă cu superficialul vieții, găsește bucuria în ochii unui animal de companie. Are inocența și puritatea unui copil ce crește învăluit în iubirea oamenilor pe care i-a pierdut dar pe care știe că o să îi revadă într-o zi.


Este atât de rar un om care își poartă vulnerabilitatea în văzul tuturor, oameni care își lasă sensibilitatea și emoțiile libere încât sunt pură bucurie.

Leave a Reply