ga('send', 'pageview');

Marina Milosav

” Am învățat de la viață: că pot fi destul de fericit încât să fiu bun.”

Sunt ani în care nu se întâmplă nimic, în care trăiești într-o apatie și inerție de îți îngheață sufletul. Apoi vine un moment în care parcă se rup norii și vin toate grămadă. Cam așa a fost anul acesta pentru mine.

Nu sunt genul care așteaptă sfârșitul anului, care să își facă rezoluții pentru anul ce urmează, și în ziua următoare tot eu sunt, cu același bagaj pe umeri. Însă m-am uitat în calendar și pentru prima dată am numărat zilele până la sfârșitul anului. Măcar să nu mai văd aceeași dată în agendă. M-am calmat, mai este puțin dar am subestimat iar acest an. Mi-a mai lăsat un cadou la ușă. Unul care m-a ținut cinci zile în pat, cu dureri de cap și dureri musculare atât de urâte că mai aveam puțin și verificam dacă nu cumva este cineva cu un bici la spate care mă torturează. Mi-a furat gustul cafelei de dimineață și mirosul florilor din vază. Mi-a arătat că anul mai are multe piedici în buzunar. Acum eu sunt cea inertă, care stă calmă în mijlocul furtunii așteptând să treacă. Cea care zice că viața are uneori planul ei și îmi pun încrederea în ea.

Anul acesta m-a șifonat rău în toate aspectele posibile, a fost unul dintre cei mai grei ani pentru mine. Niciodată nu este totul negru așa că au fost și raze de soare. Am făcut pași către persoana care știu că sunt, am lăsat în urmă multe lanțuri care mă împiedicau să merg și am cunoscut persoane minunate care mi-au pus pe față un zâmbet cât Everestul de mare. Așa că dragă an arată-mi ce mai ai pe tavă, poate acum m-ai amețit dar cu fiecare lovitură mai fac un pas până o să învăț să zbor.


Voi ce faceți când sunteți în mijlocul furtunii? Așteptați liniștiți să treacă sau vă zbateți să ieșiți cât mai repede?

Leave a Reply