ga('send', 'pageview');

Marina Milosav

” Am învățat de la viață: că pot fi destul de fericit încât să fiu bun.”

Categorie: Ficțiune, Literatura română


Editură: HUMANITAS


Număr de pagini: 188

„ Așadar, cine sunt eu? Cel din testele de personalitate? Dar ele nu fac decât să mă decupeze-n diapozitive subțiri. În momente diferite, după ele, am personalități diferite. Interiorul nostru nu e însă un album de fotografii. Noi nu suntem obiecte, ci procese. Eu sunt, în cele din urmă, căutarea mea de sine. Exist pentru că mă caut pe mine însumi. Nu mă caut ca să mă găsesc: faptul că mă caut pe mine însumi este semnul că deja m-am găsit.”

„ Ce bine-ar fi ca în viața noastră cotidiană să putem alege, ca în joculețul meu, sori mai mari sau mai mici, lacuri și copaci de diferite forme și culori, șerpi cât de mari sau de inofensivi vrem! Să ne construim eul mereu altfel și întotdeauna fascinant! Din păcate, pe acest tărâm unde am nimerit fără să ni se spună cum și în ce scop, nu ni se dă decât o singură încercare, iar peisajul minții noastre, însorit sau mohorât, ospitalier sau arid, nu ni-l alegem noi singuri. Și totușă, oricât de prinși suntem în fluxul evenimentelor exterioare, oricât de aleatoriu ne poartă viața dintr-o parte-ntr-alta, fiecare dintre noi, măcar de câteva ori în viață, se gândește la sine însuși ca la o ființă dragă și-ndepărtată, de care-i e dor și pe care-ar vrea cu nostalgie s-o regăsească.”

„ Cei mai mulți dintre noi trăim în lumea exterioară și ne identificăm ( o facem de la trei ani) cu imaginea noastră din oglindă. Suntem cei care suntem. Când spunem „ eu” ducem arătătorul spre piept: sunt corpul meu, un lucru din lumea întreagă. De obicei n-avem timp de introspecție și, dacă ne căutăm conștient propria noastră ființă, o facem nu către interior, ci spre suprafața mereu schimbătoare și colorată a vieții, ca un alergător care ar porni o cursă țâșnind invers din startere. De obicei, nu „ne” gândim, ci „ne” trăim, pentru că stilul de viață actual descurajează viața interioară. Ca urmare, ne folosim de obiecte ca simboluri pentru o presupusă personalitate ascunsă, retrasă din realitate și la care de fapt nici nu ne mai gândim.”

Cartea poartă titlul ultimului capitol din carte din cele douăzeci și unul în total. Mircea Cărtărescu ne înșiră motivele pentru care iubim femeile în poveștile de iubire ilustrate în pagini. Prima iubire, iubirea reală, iubirea imaginară, trăirile fiecăreia, maturizarea emoțională, amprentele pe care fiecare femeie le lasă în sufletul lui sunt minunat redate.


Pentru mine cartea înseamnă mai mult decât înșiruirea unor povești. Am văzut mai mult parcursul emoțional al unui bărbat o dată cu fiecare iubire trăită. Este o căutare de sine prin labirintul sentimentelor, o expunere a interiorului modelat de femei blânde, femei generoase sau femei îndrăznețe.


Îmi place mult stilul lui Mircea Cărtărescu deși pe alocuri te afunzi în detalii. Combinarea acestor detalii cu episoade de introspecție dau o imagine de ansamblu captivantă. Cartea are un aer autobiografic și mi-a dat senzația că m-am întâlnit cu autorul la un colț de pagină.

Leave a Reply