ga('send', 'pageview');

Marina Milosav

” Am învățat de la viață: că pot fi destul de fericit încât să fiu bun.”

Categorie: Literatura română


Editură: HERG BENET


Număr de pagini: 329

„ 8 Martie, ziua femeii. Ziua mamei.
De două săptămâni, reluaserăm la grup tema mama. Cu o sesiune în urmă ne-am interpretat psihodramatic, fiecare din noi, mamele, ceea ce înseamnă că ne-am pus în papucii lor și de acolo le-am privit viețile. Cu foarte mici excepții, mamele noastre s-au sacrificat. Am auzit aceeași poveste, spusă de 14 ori, cu diferite variațiuni. Femei obidite, care și-au redus rolul la cel de mamă și soție, sacrificate, care au avut unul-două joburi și apoi au dat fuga să facă totul acasă, treaba care în sine este deja un serviciu foarte greu, să curățe, să spele, să calce, să facă de mâncare, să spele copiii, să facă teme cu ei, să pună masa, să ridice masa, să spele vasele după. Până au căzut late, pentru ca a doua zi să o ia de la capăt. Femei nefericite, lipsite de plăcere sexuală, care s-au pus cu totul la dispoziția bărbaților lor, bărbați care le-au deținut viețile într-un fel sau altul. Femei care au făcut toată viața ceea ce se aștepta de la ele, care nu au divorțat, deși uneori luau bătaie, femei care au purtat măști toată viața lor, ca să nu se facă de râs în lume, sat, scară de bloc. Care au disimulat, care nu și-au dat voie să fie importante pentru ele, care au trăit doar prin copii și și-au pierdut sensul când copiii au plecat de acasă.
Astea au fost modelele noastre. Asta ni s-a imprimat în inconștient, încă de când ne-an născut. Nu e de mirare că simțim vinovăție și inadecvare ori de câte ori facem invers decât au făcut ele.”

Cu cartea Petronelei Rotar am încheiat anul „ minunat” pe care l-am avut și tot cu ea am început noul an în care sper să am forța să zâmbesc mai des. Nu este prima carte citită semnată de autoare însă pot să spun cu mâna pe inima că este cartea care a tăiat brazde adânci în mine. Nu este o carte. Este o oglindă. Deschide cartea, citește o pagină și o să vezi cum propriile traume, sentimente, frici plutesc în jurul tău ca o tornadă.


Titlul mi se pare minunat. Mi se pare cireașa de pe tort și a fost unul din lucrurile care m-au făcut să pun mâna pe ea în librărie. Asta pe lângă faptul că sunt de ceva timp admiratoarea curajului și asumării pe care le etalează cu o profundă vulnerabilitate. Tot privesc de ceva timp în mine și prima dată m-a speriat hăul. Priveam în jur la persoane care păreau că toate le vin atât de ușor, că fericirea le bate la ușă în fiecare dimineață cu cafeaua în mână, ca pocnesc din degete și gata, au tot ce își doresc. Cu atât mai mult iubesc cartea asta. Pentru că prezintă ce este sub zâmbet, sub realizări, sub stratul perceput de mediul social. Prezintă lupta pe care toți o ducem, mai mult sau mai puțin conștienți de ea.

„ Cine ar vrea ca fericirea, rostul, viața altcuiva să fie exclusiv responsabilitățile lui? Să primească zilnic mesajul subliminal: fiul meu, fiica mea, eu, mama ta, te-am adus pe lume ca să te ocupi să mă faci fericită, să îmi dai un rost în viață, rost pe care nu îl aveam înainte. Să te ocupi să mă faci mândră de tine, să te ocupi să nu mă dezamăgești, să îmi aduci bucurie și, în general, un sens al existenței.”

Cartea prezintă bucăți din viață care au marcat-o și ce a descoperit mai târziu în terapie despre propriile răni. Copilăria este perioada care ne formează, ne învață tiparele după care mai târziu acționăm în viață ca și adult. De cele mai multe ori nu suntem conștienți de ele. O copilărie marcată de abuzuri fizice și emoționale duc la formarea unui adult cu multe răni emoționale. Toți am suferit abuzuri de un fel sau altul. Faptul că nu le conștientizăm, că fugim de ele și ne ascundem sub masca remarcilor de genul „ Ce a fost a fost, ce rost are să sap în mine, ce rost are să scot la lumină chinul ăla, cu ce mă mai ajută acum?” înseamnă doar că frica de a te descoperi este prea mare. Durerea ascunsă sub straturi este prea mare.
Autoarea a suferit traume groaznice, o copilărie abuzivă, viol în adolescență, moartea omului iubit ce a lăsat-o pierdută în propria lume cu un copil în brațe, relații abuzive ca adult construite după modelul inserat de propria familie.


Mai târziu și-a construit o viață care din exterior era acceptabilă social. O carieră, independență financiară, doi copii frumoși, însă sub aceste realizări se ascundea mizeria emoțională strânsă toată viața. Mizerie pe care dacă nu o cureți la un moment dat te sufocă.


Prezintă extraordinar de bine relația dintre copilărie, ceea ce asimilezi atunci și alegerile de mai târziu. Alegeri care devin clare în terapie. Modul în care te vezi și te tratezi pe tine este cel în care ai fost văzut și tratat de părinți, relația cu propriul corp cu propriile emoții poate fi ruptă din diferite cauze, cu fiecare partener încerci să recreezi relația cu proprii părinți. Și mai ales, oricât ai fugi, oricât ai avea impresia că faci totul diferit de proprii părinți faci exact la fel. Aceeași Mărie cu altă pălărie.


Cumva pare că toți avem exact aceleași traume manifestate diferit. Toți am trăit în același mediu social, toți am preluat aceleași convingeri dar marea parte fugim și fugim de noi. Terapia este dureroasă. Este o cursă lungă în care jupoi bucăți din tine. Și doare atunci dar după ce te vindeci ești mai ușoară, mai tu. Ne trebuie doar dorință de a nu mai trăi sufocați, doar un pic de curaj să privim în noi sau un șut de la viață pe care nu îl mai putem ignora și masca.


Este o carte pe care o să o tot citesc, pe care o să o tot recomand, despre care o să tot vorbesc pentru că nu este doar o carte. Este o privire aruncată în pivnița fiecăruia.

Leave a Reply